Învățare

loading ...

Comunitate

loading...

Manifest/are

loading...
 

Copii în goana după note mari - adulți dependenți de validare

marți, 15 martie 2016

Uneori îmi pare că traiesc într-o lume plină de oameni care se pregătesc continuu. Ne pregătim de muncă, de școală... să devenim profesioniști, anteprenori. Mă pregătesc pentru ziua mâine, pentru nu știu ce curs sau nu știu ce vreme. Ne pregătim pentru ceva ce sperăm că se va întâmpla. Și cu toate astea, impresia mea e că ne simțim totdeauna nepregătiți.

Îmi amintesc încă de pe vremea când eram elevă. După un weekend plin de teme la mate și compuneri de scris la română, când ajungeam la școală, chiar dacă știam că m-am pregătit, tot stăteam cu inima cât un purice până primeam o notă sau un simplu "Bravo!". Căutam validare peste tot, acasă, în grupul de prieteni, școală și alte medii de învățare.

Mare parte din copii cresc în felul ăsta, iar apoi devin adulți de felul ăsta. Mereu în goana unei performanțe de validat de către oamenii din jurul lor.

Peste 70% din școlile lumii au ca metodă de evaluarea notarea elevului pe baza răspunsurilor sale. În felul acesta copilul înțelege că părerea sa despre rezultatele sale este neinportantă și că nu se poate autoevalua și valida singur, căci nu e locul lui să facă asta. Rolul ăsta e deja ocupat de cei din jurul său: profesori, părinți, prieteni... Cresc copii singuri și dependenți de părerea și ghidajul celor din jurul său. Cresc adulți cu frică de a lua decizii, cu teama de greșeală, cu o părere plastică despre cine sunt ei, ce sunt în stare să facă și ce nu.

Când cel de-al doilea Război Mondial tocmai luase sfârșit, Loris Malaguzzi, psiholog și pedagog la școala din Reggio Emilia, Italia, a realizat că societatea de care umanitatea are nevoie nu mai poate fi construită pe același principii pedagogice. 
A întors totul cu susul în jos și a spus:
Copiii sunt capabili să-și construiască propria modalitate de învățare. - în funcție de interesele și îndeletnicirile lor naturale.
Copiii se înțeleg pe ei înșiși și își definesc locul în lume pe baza interacțiunilor cu ceilalți - sunt stimulați să lucreze în grupuri și să descopere noul prin munca lor.
Copiii sunt comunicatori - sunt încurajați să se exprime, să-și spună punctul de vedere și să își adreseze propriile întrebări.
Adultul este mentor și ghid - adultul este acolo pentru copil doar ca observator și ca sprijin în învățare. Documentează transformările copilului și menține o relație apropiată cu părintele.
Mediul este al treilea profesor - lumină, culoare, textură... Sala de clasă, locul de joacă, spațiile comune, toate alcătuiesc un univers ce favorizează învățarea și stimulează simțurile.
Evaluarea - constă într-un proces de reflecție zilnic și apoi periodic, unde profesorul este doar un bun ascultător.

Acest sistem avea să devină o metodă de predare îndrăgită în întreaga lume cu un nume simplu: Reggio Emilia. Copiii care au parte de o astfel de educație cresc copii precum Lary Page și Sergey Brin - fondatorii Google, Will Wright - creator joc video Sims, Jimi Wales - fondator Wikipedia, Steve Jobs - fondator Apple, iar lista continuă cu alți oameni marcanți ai noii ere. Oameni care caută să-și valideze ideile, nu identitățile.

Mă întreb atunci pe bune, pentru ce ne pregătim copiii de fapt de încă-i mai ducem la școală?